Singurul lucru care conteaza - Lucian Avramescu

Waris Dirie - Desert Flower

 femeia este singurul lucru care conteaza
si afirm asta, stiind ca destui
vor stramba din nas...
pielea ei stie toate limbile fericirii universale,
lipit de ea, ca de tarana,
inteleg constelatiile, raiul si iadul,
bucuria si nefericirea;
mersul pe jos prin mine insumi
imi face din ce in ce mai bine,
pentru a nu mai vorbi
de arhitectura sinelui sau,
 care face sa paleasca marile catedrale ale lumii -
San Piedro, Domul din Milano...

femeia este singurul lucru care conteaza.
cu trupul ei in brate,
poti traversa un ocean,
chiar daca nu stii sa inoti
decat in apele ochilor ei.

fara femeie,
limuzina noastra este o caruta hodorogita,
contul la banca scade, chiar daca este in crestere,
prietenii sunt
plini de pojarul tradarii,
in vinul scump misca mormolocii.
o ai,
iti canta privighetoarea in cosul pieptului,
te imbraci in haine de puscarie fericit
cum ai pleca la nunta,
faci monetarul stelelor pe cer,
ca un nabab universal,
chiar daca-ti fluiera vantul prin gaicile sociale.
te calca trenul
si, o soapta, daca ti-a ramas intreaga,
parcurgi literele numelui ei,
gata sa urzesti planuri de viitor,
cand de aproape te pandeste o morga de lux.

femeia, domnilor, este singurul lucru,
care nu poate fi inlocui decat de sinele sau.
pielea ei stie toate graiurile
fericiri universale,
cecul iluziilor
este valuta ei,
prin care noi invingem crizele mondiale.
iata de ce cred ca
stiinta ei
de-a ne face fericiti sau nefericiti,
ii da dreptul la titlul de
doctor honoris causa al complicatei noastre algebre sufletesti.

femeia, domnilor - pentru a nu va plictisi -
femeia, cu pielea ei
care ne invata alfabetul orbilor,
cu mereu intoarsele cesti ale sanilor,
in care noi nu ghicim niciodata nimic,
femeia,
cu toata argintaria surasului sau,
cu goliciunea ei, care umple universul,
este singurul lucru care conteaza,
domnilor.

Lucian Avramescu

Vanare de vant

Cate drumuri un om ar avea de facut,

Pana sa se considere OM?

Cate mari pescarusii mai au de vazut,

Pan-ajung la nisip pentru somn?

Cate bombe vor mai sfarteca mii de vieti,

Pana sa le interzicem pe veci?

Raspunsul, prieteni, e vanare de vant,

Raspunsu-i vanare de vant.

Cati ani poate un munte in lume trai,

Pana marea sa-l spele-ntr-o zi?

Si cati ani oamenii pot vietui,

Pana liber permis le va fi?

Raspunsul, prieteni, e vanare de vant,

Raspunsu-i vanare de vant.

De cate ori omul in sus va privi,

Pana cerul sa-l vada-ndeajuns?

Si cate urechi necesare-i vor fi,

Ca sa auda al lumii plans?

Cati oameni mai au de murit, ca s-aflam insfarsit,

Ca oameni prea multi au murit?

Raspunsul, prieteni, e vanare de vant,

Raspunsu-i vanare de vant.

Florian Pittis

Polemici cordiale - Octavian Paler

    Ziua e prea scurta, domnule, soarele prea putin. Cerul e plin de nori, fericirea o simpla vorba. In fine, dracul sa le ia pe toate. Ca zeii te pedepsesc exact cu calitatile cele mai frumoase pe care ti le daruiesc.

Octavian Paler

Jurnalul fericirii - Nicolae Steindhardt

Doar Dumnezeu exista, restul tot, nu-i decat o ipoteza.

...Apoi divinitatea lucreaza amanuntit si cu pricepere, si cand rasplateste, si cand pedepseste. Se inseala amarnic toti cei ce cred - si nu-s totdeauna nerozi - ca-l pot duce pe Dumnezeu, ca-l pot smecheri. Nicidecum. Da sau bate cu nespus de migalit rafinament. De unde rezulta ca Dumnezeu e nu numai bun, drept, atotputernic, etc., ci e si foarte destept.

 

Nicolae Steindhardt

Creationism vs evolutionism

       Pare-se ca exista doua teorii, cu totul potrivnice, despre originea speciei umane. Unii sustin ca omul coboara din maimuta, altii că a fost creat de Dumnezeu. Se cearta grozav. Eu unul cred ca se inseala si unii si altii. Teoria mea este urmatoarea: cei care cred ca omul coboara din maimuta, coboara cu adevarat din maimuta, si alcatuiesc o rasa aparte, in afara rasei oamenilor creati de Dumnezeu, si care cred si stiu ca au fost creati de Dumnezeu. 
                                                                                                                                            Lev Sestov

Dragostea nu moare - Mircea Eliade

 Iti mai aduci aminte de mine, Maitreyi?

 Si, daca da, ai putut sa ma ierti?

Mircea Eliade

Povestea clopoteilor de vant

           Se povesteste ca odata, demult, traia retras in muntii din China un maestru. Era vesel tot timpul si le zambea tuturor celor care ii ieseau in cale. Unul dintre elevii lui, curios fiind sa afle cum de maestrul este tot timpul fericit, l-a intrebat intr-o zi:

- Maestre, de unde acest zambet continuu pe chipul tau?

- De la clopoteii de vant, raspunse maestrul.

- Cum asa?

- De fiecare data cand suna clopoteii de argint de la poarta mea, ma cuprinde o bucurie fara margini! Inseamna ca vine cineva... Si sosirea cuiva, fie si doar a vantului, ma umple de fiecare data de fericire.

           Gandind ca ar avea in ei ceva magic, intr-o noapte elevul hotara sa fure clopoteii. Ii duse in casa lui, ii aseza la poarta si astepta ca miracolul sa se produca. Dar nu simti nimic cand acestia sunara. Ba mai mult, dupa o saptamana, sunetul clopoteilor incepu sa il enerveze din cale afara.

           Cand totul deveni insuportabil, cuprins de remuscari, se duse inapoi la maestrul sau sa-i inapoieze clopoteii. Isi ceru de nenumarate ori iertare si, cand fu sigur ca maestrul l-a iertat, ii puse intrebarea care il framanta:

- De ce la mine nu se intampla nimic atunci cand suna clopoteii? De ce nu apare bucuria pe care o vad la tine?

- Dragul meu, ii raspunse maestrul,  unde ai asezat tu clopoteii?

- La poarta casei mele, maestre!

- Ei, vezi? Trebuia sa-i asezi la poarta sufletului tau... 

Scrisoare - Ion Minulescu

Ma-ntrebi ce fac?...

Ce vrei sa fac

Mai mult decat s-astept…sa tac…

Sa casc…sa dorm si…sa visez

…Fac ce-am facut si ieri

Si totdeauna –

Ma bat cu vantul si ma cert cu luna…

Ion Minulescu

Sunt un pod - Adrian Paunescu

Sunt un pod peste rau,

Catre tine mereu,

Pe nimic sprijinit,

Doar pe sufletul meu.

Acest rau nemilos

Ma va sparge-n bucati,

Starea mea o-nteleg,

Dar si tu seama da-ti.

Sunt un pod peste rau,

Pe pilonii mei tristi,

Catre tine mereu,

Insa tu nu existi.

Nu-ntelegi ca mi-e greu,

Ca mi-e frig si urat,

Sunt greoi si sunt fix,

Sunt un pod si atat.

                                                                     Unde-apuc sa ma duc

                                                                     Sunt silit sa raman

                                                                     Ca miroase a fier,

                                                                     Ca miroase a fan.

                                                                      Si de-odata-nteleg

                                                                      Ca sunt trist  in zadar,

                                                                      Pe pilonii mei tristi

                                                                      Ma cuprind si tresar.

                                                                      Tu simti tot ce simt eu,

                                                                      Ba mai grav, ba mai mult,

                                                                      Plansul tau permanent

                                                                      Il preiau si-l ascult.

                                                                       Si dau parca ecou

                                                                       Si vibrez in alt mod,

                                                                       In picioare calcat

                                                                       Ca un om, ca un pod.

                                                                        Sunt un pod peste rau,

                                                                        Sunt un pod peste mers,

                                                                        Cate vanturi m-au scris,

                                                                        Cate ploi m-au tot sters.

                                                                         Dar tu nu esti pe mal,

                                                                         Dar tu nu esti cu ei,

                                                                         Dar tu nu ma strivesti,

                                                                         Tu ma stii si ma bei.

                                                                          Sunt un pod ridicat

                                                                          Peste-un rau incomod,

                                                                          Sunt un pod, esti un rau,

                                                                          Esti un rau, sunt un pod.

Adrian Paunescu

Lemn de foc - Adrian Paunescu

Si va veni o vreme, cand toate se vor spune,

Si ce-i banalitate, va deveni minune,

Si va urca iubirea la rangul ei cel mare,

Si am sa vin la tine, sa cad de pe picioare.

Si ca sa-mi fie bine, eu cred ca e mai lesne

Sa fiu copac in lume, sa port pamant pe glezne

Si inca de cu toamna, de toamna ce-o sa vina,

Sa pot intra sub iarba, sa capat radacina…

Si, cand se lasa noaptea pe noi, ca o arsura,

Cu florile nebune, sa te sarut pe gura…

Tu insuti ma vei pune pe foc, cum se cuvine,

Dar cand voi arde-n soba, voi fi din nou cu tine.

Si n-ai sa stii probabil, prin crivatul de sange,

De ce se uita focul in ochii tai…si plange…

Adrian Paunescu

Kaddish - Ofra Haza

Lacrima si raza - Lucian Blaga

O lacrima,

Desprinsa dintre genele unei plapande amintiri,

Ce sta ascunsa in fundul unui suflet,

Cazu

Pe albul unei fragede petale...

O raza dete peste ea

Si-i zise:

"Simt din caldura ta ca nu esti bob de roua...

De unde vii si ce esti?"

In vreme ce se destrama in pulbere de soare,

Raspunse lacrima:

"Eu sunt un strop de suflet

Si sunt

Ca picurii izvoarelor fierbinti:

Vin totdeauna din adancuri - mari!"

Lucian Blaga

EA - Nichita Stanescu

Tocmai acum, tocmai acum
cand o iubesc cel mai mult,
tocmai acum am mintit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
cand ea tine cel mai mult la mine,
tocmai acum am umbrit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
cand ea se gandeste la mine, fluier a paguba.
Tocmai acum, tocmai acum
cand ea e cea mai frumoasa de pe lumea
stelelor mele,
orbesc.
Tocmai acum, tocmai acum
cand ii simt gratia
strabatand toate zidurile orasului,
surzesc.
Tocmai acum, tocmai acum
cand simt ca ei ii este dor de mine,
imi jignesc prietenii,
nemaisuportand cat de dor poate sa-mi fie de ea.
Tocmai acum, tocmai acum
cand ea isi calca de drag de mine
rochia in carouri,
eu stau si curat lanci cu benzina,
ca sa le azvarl in animale si in vulturi.
Tocmai acum, tocmai acum
cind ar fi trebuit sa fiu
cuprins de o tandra alergare,
ma prelungesc in vis,
de frica de a fi fericit.
Tocmai acum, tocmai acum
cand ea iradiaza de lumina inimii ei,
citesc despre toate novele
si toate stelele explodate,
si ma lungesc cat cea mai lunga strada din oras,
si ma asfaltez,
si ma imbrac in ninsoare si gheata,
mai ales in gheata,
mai ales in gheata, mai ales in gheata,
ca ea, scumpa si divina de ea,
trecand, sa alunece
si sa cada si sa-si raneasca glezna,
pe care, Doamne,
de atata vreme nu i-am mai sarutat-o.
La urma urmei,
cine are curajul sa sarute o glezna,
daca ea nu schioapata ? !

Nichita Stanescu

Nimeni si nimic - Ion Minulescu

 Cand n-ai voie sa vorbesti decat cu tine insuti, iti pare ca ai ramas singur pe lume, ca nu esti decat semnul de intrebare al celui care ai fost sau ca traiesti intr-o lume de surdo-muti, cu care - ceea ce este si mai trist - nu poti comunica nici macar prin semne...

Ion Minulescu

Loreena McKennitt

A te - Mattia Lever

Aici nu e nimeni - Constantin Brancusi

      Apropo de cum e sa nu-ti simti trupul: intr-o zi, dupa ce lucrasem o dimineata intreaga la un bloc enorm de marmura, am observat că intreg atelierul mi se stropise cu sange; era de la mainile mele – in care-mi facusem cateva rani adanci.

Constantin Brancusi

Hoy - Gloria Estefan

 

A fost odat' ca niciodat' o frunza - Robert Desnos



A fost ca niciodat’-o frunza.
A fost ca niciodata-o frunza cu liniile ei.
Linia vietii,
Linia norocului,
Linia inimii.

A fost ca niciodat’-un ram la capatul frunzei,
Linie bifurcata, semn al vietii,
Semnul norocului,
Semnul inimii.

A fost ca niciodat’ la capatul ramului un copac.
Un copac vrednic de viata,
Vrednic de noroc,
Vrednic de inima.

Inima gravata, impunsa, strapunsa.

Un arbore pe care nimeni nu l-a vazut vreodat’.

Au fost ca niciodata radacini la capatul arborelui.

Radacina, semn al vietii,

Viu semn al norocului,

Viu al inimii. 

 

                                                                  La capatul acestor radacini se afla Pamantul.
                   Pamantul, pe scurt.
                                             Pamantul cat se poate de rotund.
                                                                      Pamantul singur pe intreaga intindere a cerului.
  Pamantul.

                                                                                                                                     

Robert Desnos

  

Anti-Dacă - Kostas Varnalis

De poţi să faci pe prostul când altul te repede
Făcând-o pe deşteptul şi c-un cuvânt nu-l cerţi,
De nu te-ncrezi în nimeni şi nimeni nu te crede,
De-ţi poţi ierta păcatul, dar altora nu-l ierţi;

De nu amâni o clipă un rău să-l împlineşti,
Şi dacă minţi mai tare când alţii nu spun drept,
De-ţi place în iubire cu ură să loveşti,
Şi totuşi îţi pui mască de sfânt şi de-nţelept,

De te te târăşti ca viermii şi-n visuri nu-ţi iei zborul,
Şi numai interesu-ţi îl sui la rang de ţel,
De părăseşti învinsul şi treci cu-nvingătorul,
Şi-i vinzi, fără sfială, pe amândoi la fel;

De rabzi să-ţi afli scrisul şi spusa tălmăcite,
Drept adevăr, să-nşele mulţimea oarbă, şi,
Când vorbele şi fapta în vânt ţi-s risipite,
Tu dându-le la dracu’, poţi altele scorni,

De poţi să faci întruna dintr-un câştig, o mie,
Şi patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn,
De nu-ţi plăteşti bănuţul luat ca datorie,
  Dar tu să fii plătitul, găseşti că-i drept şi demn,

De poţi să-ţi storci şi gândul, şi inima, şi nervii
Îmbătrânite-n rele, să facă rele noi,
Şi sub nehotărâre, plecându-te ca servii,
Cînd toţi strigă: ‘Nainte!, doar tu strigi: Înapoi!,

Dacă, stând în mulţime, te-mpăunezi semeţ,
Dar lângă cel puternic îngenunchezi slugarnic,
Şi pe duşmani sau prieteni, tratându-i cu dispreţ,
Te faci că ţii la dânşii, dar îi înşeli amarnic,

Dacă nu pierzi momentul să faci oriunde-un rău,
Şi-n umbra lui te-nlinişti ca-n umbra unui pom,
Al tău va fi Pământul, cu tot prinosul său,
Vei fi-ntre Domni întâiul, dar NICIODATĂ OM...

Kostas Varnalis

My Swan - Vitas

IF... - Joseph Rudyard Kipling

Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
Şi fiindcă-o ai te-apasă, cu vorbe care dor;
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor;

Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
Şi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau de-nţelept;

Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci
Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e unic ţel;
Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
Şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel;

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să-i ducă în ispită;
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o-nalţe unealta-ţi prea tocită;

Dacă poţi strânge toate cîştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa
Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale,
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta;

Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă, peste puterea lor,
Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i,
Afară de voinţa ce le impune: spor!

Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit
Sau lîngă rege umbli ca lâng-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii lovit;
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare;

Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şaizeci de clipite de veşnicii, mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
Şi mai presus de toate, un OM, copilul meu!

Joseph Rudyard Kipling

Petala cui, a carui foc?

Nu stiu ce-am fost candva...
petala cui, a carui foc?

Odata...fluturii aveau petale,
dar nu prea se impacau cu roua...
si Bunul le-a dat aripi, aripi de inger calator...
si asa le-a facut zborul usor.

I Have A Dream - Martin Luther King Jr.

   I say to you today, my friends, so even though we face the difficulties of today and tomorrow, I still have a dream.  It is a dream deeply rooted in the American dream. 
   I have a dream that one day this nation will rise up and live out the true meaning of its creed: "We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal."
   I have a dream that one day on the red hills of Georgia, the sons of former slaves and the sons of former slave owners will be able to sit down together at the table of brotherhood.
   I have a dream that my four little children will one day live in a nation where they will not be judged by the color of their skin but by the content of their character. I have a dream today. 

Martin Luther King Jr. (1929 - 1968)

Am vrut sa-ti ghicesc - Mircea Rusu