EA - Nichita Stanescu

Tocmai acum, tocmai acum
cand o iubesc cel mai mult,
tocmai acum am mintit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
cand ea tine cel mai mult la mine,
tocmai acum am umbrit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
cand ea se gandeste la mine, fluier a paguba.
Tocmai acum, tocmai acum
cand ea e cea mai frumoasa de pe lumea
stelelor mele,
orbesc.
Tocmai acum, tocmai acum
cand ii simt gratia
strabatand toate zidurile orasului,
surzesc.
Tocmai acum, tocmai acum
cand simt ca ei ii este dor de mine,
imi jignesc prietenii,
nemaisuportand cat de dor poate sa-mi fie de ea.
Tocmai acum, tocmai acum
cand ea isi calca de drag de mine
rochia in carouri,
eu stau si curat lanci cu benzina,
ca sa le azvarl in animale si in vulturi.
Tocmai acum, tocmai acum
cind ar fi trebuit sa fiu
cuprins de o tandra alergare,
ma prelungesc in vis,
de frica de a fi fericit.
Tocmai acum, tocmai acum
cand ea iradiaza de lumina inimii ei,
citesc despre toate novele
si toate stelele explodate,
si ma lungesc cat cea mai lunga strada din oras,
si ma asfaltez,
si ma imbrac in ninsoare si gheata,
mai ales in gheata,
mai ales in gheata, mai ales in gheata,
ca ea, scumpa si divina de ea,
trecand, sa alunece
si sa cada si sa-si raneasca glezna,
pe care, Doamne,
de atata vreme nu i-am mai sarutat-o.
La urma urmei,
cine are curajul sa sarute o glezna,
daca ea nu schioapata ? !

Nichita Stanescu