Ce prostie si scrisul asta, daca nu poti sa
scrii un oftat, atunci la ce mai serveste? Cum se scrie un oftat sau un urlet
sau o lacrima sau un zambet?... Nu poti sa le prinzi intre semnele astea
absurde, numite litere.
... Si am senzatia
clara ca sunt din aceasta lume, dar si certitudinea ca nu-i apartin. Si mi-e
asa dor de acolo... si mi-e asa greu pe lume. Nu vreau sa te superi, Batrane, e
foarte frumos, dar mi-e tare greu. Mi-era mult mai bine inainte, cand eram mai
aproape. Sigur, stiu ca e vina mea, ca nu te mai simt tinandu-ma in brate, stiu
si imi cer iertare, dar atata pot. Si, de cate ori te-am rugat sa-mi dai
puterea sa fiu langa tine, tot de atatea ori m-ai ajutat. Dar, cum bine stii,
m-ai facut din pamant si uite ca pamantul doare, pamantul e greu, din ce in ce
mai greu – si aripile, parca, din ce in ce mai obosite. Hai, ajuta-ma inca o
data si fa-mi aripile puternice, sa pot din nou sa ma ridic...
... Sunt convinsa ca
gandurile astea nu sunt doar ale mele, sunt convinsa ca oamenii cand se baga in
pat si-si inchid pleoapele vad o bezna, dar, in intunericul acela, mai simt si o
prezenta. In orice caz, mie mi se intampla de mica. Cand ma culc si inchid
ochii, nu ma simt singura. Cu ochii deschisi sunt mult mai singura.
Incerc sa nu judec pe nimeni si nimic, dar
nu pot scapa de obsesia de a gasi un inteles, altfel, ce rost ar avea jocul?
Nici unul, iar eu cred ca exista unul.
De cate ori cred ca am gasit un raspuns, de
fiecare data mi se demonstreaza ca am gresit. Si uite asa raman din nou numai cu
intrebari si fara nici un raspuns.
... Mi-e foarte greu
sa traiesc in timpul asta pe care nu eu
l-am ales, cu oamenii astia pe care nu eu
i-am ales si in lumea asta pe care nu
eu am ales-o.
Mi-e foarte dor, foarte dor de frumos si de
bun. E un dor care doare, doare chiar fizic. Doare pana la lacrimi. Am
melancolia unor locuri, pe care le-am vazut si care nu sunt de pe lumea asta.
Poate de aceea din cand in cand deschid geamul si, uitandu-ma la cer... zbor.
De sus, orasul pare mai frumos si mai curat. Oamenii sunt chiar frumosi.
Luminile orasului sunt calde si bune. De sus, o casa luminata e ca un cuib de
pasari, ii simti caldura si iti da un sentiment de siguranta, un sentiment de acasa.
Mi-e dor de foarte multe lucruri, pe care nu
le mai gasesc in jurul meu. Ce folos, ca gasesc toate prostiile in magazinele
luxoase sau de un gust indoielnic, daca ce caut eu nu mai este sau stocul e
foarte mic si pe cale de epuizare. Mi-e dor de oameni delicati si buni. De
oameni destepti si generosi. De educatie si traditie. Mi-e dor de bun-simt si
bunavointa.
***
Doamne, ce frumoasa e lumea si viata! Iti
multumesc si iarta-mi intrebarile si neputintele si mai ales iarta-mi
nemultumirile! Ce bine e cand ochii ti se umplu de lacrimi de frumos!
Am invatat nu de mult timp, ca si frumosul
prea mult e la fel de greu de suportat ca si uratul prea mult. Doare.
Paradoxal, si frumosul doare.
Oana Pellea
