Povestea corporatista a lui Ion - George Bragadireanu

Ion nu este un șoarece de câmp oarecare,

ci un hamster de casă,

într-o casă frumoasă și mare

- ar zice lumea aleasă-

Este slăbuț (nu grăsuț) pentru vârsta lui

Pentru că aleargă și se-nvarte ziua întreagă-n roata cea mare,

În casa lui de oțel lustruit, sticlă și plastic, așa cum a fost instruit.

Are mâncare destulă, somnul bun întotdeauna și aleargă întruna, întruna

- nu degeaba, ar zice lumea aleasa, ca o confirmare –

Numai el, însă, doar el știe-adevarul despre Ion alergătorul,

Despre visele lui pline de “iarbă”, pline de “grâu”,

despre dilemele lui dinăuntru și strigătele interioare ținute în frâu,

despre drumul lui ca să devină un șoarec de câmp,

nu un hamster de casă-așa tâmp cu inima bubuindu-i în piept,

- dar asta lumea n-ar zice pentru că lumea n-aude, ce-i drept -

Ca și tine și mine și Ion e la fel, copleșit,

s-a îmbarcat într-o cursă fără sfârșit de care-abia se mai ține.

Și nu-i deloc amuzant, cursa asta nu–i un hobby en passant,

ci ceva care-l face să simtă că lumea-i nedreaptă, că nimic nu-i corect.

Știe și simte că totu’-i destul și prea e perfect,

dar EI… ei n-aud, ei nu văd, ei nu simt.

Gândește: “poate nu-s atât de faimos, poate nu strig prea tare,

poate pentru ei al meu zgâriat e doar alintare”.

Își face plan peste plan,

dar nu-i ușor chiar deloc să se oprească pe loc,

mereu ajunge să simtă că ar fi prea curajos să ceară,

s-aleagă să iasă afară.

Cușca-lui-casă-cu-roata-cea-mare se-nvârte non-stop,

învârtită și împinsă-‘nainte de lipsa lui de tărie

(nici măcar un mic strop cât o bacterie),

Și-nsoțită de visele lui cu “iarbă” și “grâu” și “răsărituri” și-“apusuri”,

de regretul lui impotent de zeu care- i calcă-n picioare și-nlănțuie-n lanțuri și

curajul de a zice “Eu vreu !!”

Și-apoi, într-o zi, gata cu toată tevatura,

“visul cu grâu și cu iarbă” explodează-‘înăuntru, Ion alege, face ceva

și începe aventura.

Și iată chichița la toată curbura:

Adună, și-adună, și-adună în tine,

regrete și vise și goluri,

întrebări la care nu vrei niciodat’ a răspunde.

Și-apoi, cumva vei afla, la sfârșit, 

că nu te ține nimeni și nimic cu de-a sila ațipit, 

în cușca ta de oțel lustruit;  

e doar super-glue-ul cu care de atâta vreme obișnuit, 

în minte, curajul de eșecuri tu ți-ai lipit. 

Și aventura-i despre cum năpârlești,

cum dai de pe tine piei după piei și blăni după blăni hamsterești.

într-o curățare frenetică, luminos-curajoasă. 

Câmpul cu grâu și cu iarbă se-ntinde în față,

Și iarba e grasă, ierboasă, cum nu e la tine în cușca-fosta-ta-casă.

Ion se transformă-ntr-un șoarec de câmp,

Sălbatic și blând.

Iși zice:

“Gata cu gândurile. E liniște-acum.

Mi-am găsit în cele din urmă’ al meu drum.

Stau cu briza fluturându-mi blănița cea nouă,

în mijlocul câmpului cu grâu și cu iarbă, în rouă,

mă uit în urmă la viața mizeră din cușca luxoasă,  

o văd pierdută în urmă, ca o amintire copilăroasă.

Doar simt, trăiesc și mă bucur.

Nu îmi mai e frică.

Am chiar și curajul de a provoca o pisică”

 

 

 George Bragadireanu