-Ai vrea să-mi iei un interviu? deci…..zise Dumnezeu.
-Dacă ai timp… am răspuns eu.
Dumnezeu a zâmbit, spunând:
-Timpul meu este eternitatea. Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
-Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu a răspuns:
-Faptul că se plictisesc de copilarie, se grăbesc să crească, apoi iarăsi tânjesc să fie copii; că își pierd sănătatea ca să facă bani și apoi îsi cheltuiesc banii ca să-și refacă sănătatea; faptul că se gândesc cu teamă la viitor și uită prezentul iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul; că trăiesc ca și cum nu ar muri niciodată și mor ca și cum nu ar fi trăit.
Dumnezeu mi-a luat mâna și am stat tăcuți un timp. Apoi am întrebat:
-Ca un parinte, care sunt câteva din lectiile de viață, pe care ai dori să le învețe copiii Tăi?
-Să învețe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc și că durează mai mulți ani ca acestea să se vindece; să învețe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult ci acela care are nevoie de cel mai puțin; să învețe că există oameni care îi iubesc dar pur și simplu nu știu să-și exprime sentimentele. Sau o fac în felul lor; să învețe că doi oameni se pot uita la același lucru și că pot să-l vadă în mod diferit; să învețe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalți și că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înșiși.
-Mulțumesc, Doamne, pentru timpul acordat..am zis umil. Dar…ar mai fi ceva: ce ai dori ca oamenii să știe?
Dumnezeu m-a privit zâmbind si a zis:
-Doar faptul că sunt aici.
Întotdeuna…
