— Dar ştii că fiecare nasture omorât are şi el mama lui, care îl aşteaptă acasă şi plânge?
24 iun. 2017
Scrisorar - Mihail Siskin
Bunica avea o cutie cu nasturi şi îmi plăcea
nespus să mă joc cu ei, ca şi cum ar fi fost armata mea. Nasturii mici, albi, erau infanteria, ceilalţi
formau cavaleria şi tunurile. Ţin minte un nasture mare de sidef — era generalul care se lupta mereu cu armata
unui alt general — o cataramă de aramă înverzită. Organizam bătălii întregi: nasturii atacau,
strigau, se încăierau om la om, mureau. Pe cei morţi îi îngropam înapoi în cutie. În copilărie, când mă jucam de-a războiul cu
nasturii, îmi imaginam cum e pe câmpul de luptă, când fugi în atac, strigi „ura“ şi te prăbuşeşti
cu braţeţe desfăcute, cazi mort. Stai aşa o clipă, dar mai apoi sari în picioare şi fugi mai departe ca şi
cum nu s-ar fi întâmplat nimic, viu, însetat de o luptă corp la corp. Taie, loveşte, omoară! Odată eram aşa de prins de joc, încât nici nu am
observat că mama stătea în uşă şi se uita la mine. A spus:
— Dar ştii că fiecare nasture omorât are şi el mama lui, care îl aşteaptă acasă şi plânge?
— Dar ştii că fiecare nasture omorât are şi el mama lui, care îl aşteaptă acasă şi plânge?
40 de zile - Chris Simion
Au fost odata ca niciodata un Zmeu Albastru si o Floarea Soarelui. Intr-o zi, Zmeul i-a dat Florii un bat si o ata, ca un fel de undita, si i-a spus: „Ai incredere ca, atata timp cat stau langa tine, batul e prins de cer si nu se poate desprinde". Floarea Soarelui s-a agatat de funia batului, a urcat pe inima, a inchis ochii si a inceput sa se legene. Fiecare bataie a inimii tinea locul unei caramizi. Asa isi construiau lumea. Dupa cateva veacuri, Floarea Soarelui a atins din greseala Cerul. S-a speriat atat de tare de fericire, incat a deschis ochii. Era singura. Zmeul Albastru nu mai era. A fost exact cat sa cada din Cer, sa se izbeasca de pamant si intr-o secunda sa se faca tandari. Cand Zmeul s-a intors, a fost prea tarziu. Fiecare mangaiere pe care i-o broda pe suflet nastea o lacrima. Si fiecare lacrima facea sa creasca-n locul ei... un cactus. Povestea oamenilor cactusi este povestea celor care au indemanarea sa (se) minta.
Intr-o zi mi s-a facut atat de dor de tine, ca am simtit pe umar o mana.
Am tresarit, m-am intors si pe umar aveam o frunza de stejar.
Nu era niciunul prin preajma.
Ce frumos te-a adus vantul!
Din nimic te-a creat!
Cand un om te paraseste, trebuie sa accepti ca nu esti ceea ce are el nevoie.
Daca el vrea un mar si tu ii oferi o excursie pe Marte, cum sa fie fericit?
Fii ceea ce esti pentru cine are nevoie de ceea ce esti!
Si lasa-l pe celalalt sa-si caute marul!
Poti juca roluri, dar cu ce pret?
Cu inima smulsa din piept - Radu Paraschivescu
Cand pleci, ma simt de parca mi-ar fi smuls cineva inima.
Ramane un gol insangerat.
Un loc unde nu mai poate sa mai creasca nimic.
Un pustiu pe care nici soarele suit pe bolta nu poate sa-l lumineze.
Ramane un gol insangerat.
Un loc unde nu mai poate sa mai creasca nimic.
Un pustiu pe care nici soarele suit pe bolta nu poate sa-l lumineze.
19 iun. 2017
Silence
Inima, nu fi de piatra
Inima nu
fi de piatra, ca doar tu n-ai fost lasata
|
Sa vezi
dorul cum ma poarta - frunza-n vant.
|
Inima nu
fi haina, c-ai si tu un pic de vina,
|
Daca n-am
o zi senina pe pamant.
|
Inima cu
ochi ca mura si ca trandafirul gura,
|
Nu-mi da
dragostea de-a dura - ca-i pacat.
|
Inima nu
fi de gheata, fara zambet cald pe fata,
|
Fara
cantec, fara viata - doar oftat.
|
Doar de
dragul tau, raul mi-e mai rau,
|
Rasul mi-e
mai rar, amarul mai amar.
|
Si tot
suspinand ca omul,
|
O sa ma
usuc ca pomul,
|
Ce-si da
frunzele pe doua lacrime.
|
Inima cu
ochi de stele, eu ti-am dat visele mele,
|
Tu le-ai
ars ca pe surcele intr-o zi.
|
Inima-mi
gasesc eu calea,
|
Chiar de
schimb dealul cu valea,
|
Imi alung
din suflet jalea orice ar fi.
|
De trei
primaveri, de trei ierni si veri,
|
De trei
toamne-n rand, nu mai am un alt gand.
|
Numele-ti
rostesc intr-una, cat e soarele si luna
|
Ma duc pe
pustii, ca tu nu vrei sa stii.
|
Inima nu
fi de piatra, pentru ca-n a vietii roata,
|
O sa-ti
umble dorul o data, ca nauc,
|
Inima de
piatra seaca, poate da Domnul sa-mi treaca
|
Si te las,
inima acra si ma duc.
|
Inima-mi
gasesc eu calea,
|
Chiar de
schimb dealul cu valea,
|
Imi alung
din suflet jalea orice ar fi…
|
muzica: Edmond Deda versuri: Harry Negrin |
Sonet VII - Pablo Neruda
Nu te iubesc ca si cum ai fi un trandafir sărat,
sau topaz,
sau o sageată de garoafe pe care focul o trimite.
Te iubesc cu certitudinea ca lucrurile intunecate sunt menite
între umbră şi suflet, in secret sa fie iubite.
Te iubesc ca planta care nu înfloreşte niciodată
dar păstrează în ea lumina florilor ascunse.
Mulţumesc iubirii tale, solid şi cert parfum
rasarit din pământ şi trăind în întuneric, în trupul meu.
Te iubesc fără să ştiu cum sau când, sau de unde
Te iubesc în mod direct, fără complexe sau mândrie;
Asa ca te iubesc pentru că nu stiu alta cale
Decat aceasta: unde eu nu exist, nici tu ,
atât de apropiati, încât mâna ta pe pieptul meu este mâna mea,
atât de apropiati, încât ochii tai se inchid ca si cum eu as adormi.
sau o sageată de garoafe pe care focul o trimite.
Te iubesc cu certitudinea ca lucrurile intunecate sunt menite
între umbră şi suflet, in secret sa fie iubite.
Te iubesc ca planta care nu înfloreşte niciodată
dar păstrează în ea lumina florilor ascunse.
Mulţumesc iubirii tale, solid şi cert parfum
rasarit din pământ şi trăind în întuneric, în trupul meu.
Te iubesc fără să ştiu cum sau când, sau de unde
Te iubesc în mod direct, fără complexe sau mândrie;
Asa ca te iubesc pentru că nu stiu alta cale
Decat aceasta: unde eu nu exist, nici tu ,
atât de apropiati, încât mâna ta pe pieptul meu este mâna mea,
atât de apropiati, încât ochii tai se inchid ca si cum eu as adormi.
Pablo Neruda
La metrou
A fost o zi friguroasa de ianuarie. Un om a stat
intr-o statie de metrou din Washington DC si a cantat la vioara. A cantat suita
a VI- a lui Bach, timp de aproape 45 minute.
In tot acest timp, pentru ca era ora de varf, s-a calculat c-au trecut prin acea statie de metrou circa 1100 de persoane, majoritatea in drum spre munca.
Dupa 3 minute, un barbat si-a dat seama ca cineva canta.
Si-a incetinit mersul, s-a oprit pentru cateva secunde si apoi s-a grabit iar ca sa nu intarzie.
Un minut mai tarziu, violonisul primeste primul dolar bacsis: o femeie a aruncat banii in timp ce umbla fara sa se opreasca.
Dupa inca cateva minute, cineva s-a rezemat de perete sa-l asculte, dar omul s-a uitat la ceas si a mers mai departe. Clar ca era sa intarzie la munca.
Cel care-a oferit cea mai multa atentie a fost un baietel de 3 ani. Mama lui l-a grabit sa mearga mai departe, dar baiatul s-a oprit sa se uite la violonist. In final, mama lui l-a impins si a inceput sa mearga mai departe, uitandu-se in spate tot timpul. Aceeasi intamplare s-a repetat cu mai multi copii. Toti parintii, fara exceptie, i-au fortat sa mearga mai departe, fara exceptie.
In cele 45 minute, doar 6 persoane s-au oprit si-au stat pentru putin timp. In jur de 20 de persoane i-au dat bani, dar continuandu-si drumul. A adunat 32 de dolari. Cand s-a oprit din cantat, linistea a cuprins statia de metrou si nimeni n-a bagat de seama. Nimeni n-a aplaudat si niciun alt gest.
Nimeni nu stia asta, dar violonistul era Joshua Bell, unul dintre cei mai talentati muzicieni din lume. Tocmai a terminat de cantat una dintre cele mai elaborate piese scrise vreodata pentru vioara, ce valoreaza 3,5 milioane dolari.
Doua zile inainte sa cante in statia de metrou, Joshua Bell a cantat cu casa inchisa la un teatru din Boston, unde costul mediu al unui bilet era de 100 de dolari.
Aceasta este o poveste adevarata: Joshua Bell cantand din proprie initiativa in statia de metrou, fiind organizata de Washington Post ca parte a unui experiement social despre perceptie, gust si prioritatile oamenilor.
Intrebarea ce se pune este:
Intr-un loc comun la o ora neadecvata: Intelegem frumusetea? Ne oprim s-o apreciem? Apreciem talentul intr-un context neasteptat?
Una din posibilele concluzii ar putea fi:
Daca n-avem un moment sa ne oprim si sa ascultam unul dintre cei mai buni muzicieni din lume cantand cea mai buna piesa scrisa vreodata, cator altor lucruri ce se intampla in jurul nostru nu le acordam atentie?
In tot acest timp, pentru ca era ora de varf, s-a calculat c-au trecut prin acea statie de metrou circa 1100 de persoane, majoritatea in drum spre munca.
Dupa 3 minute, un barbat si-a dat seama ca cineva canta.
Si-a incetinit mersul, s-a oprit pentru cateva secunde si apoi s-a grabit iar ca sa nu intarzie.
Un minut mai tarziu, violonisul primeste primul dolar bacsis: o femeie a aruncat banii in timp ce umbla fara sa se opreasca.
Dupa inca cateva minute, cineva s-a rezemat de perete sa-l asculte, dar omul s-a uitat la ceas si a mers mai departe. Clar ca era sa intarzie la munca.
Cel care-a oferit cea mai multa atentie a fost un baietel de 3 ani. Mama lui l-a grabit sa mearga mai departe, dar baiatul s-a oprit sa se uite la violonist. In final, mama lui l-a impins si a inceput sa mearga mai departe, uitandu-se in spate tot timpul. Aceeasi intamplare s-a repetat cu mai multi copii. Toti parintii, fara exceptie, i-au fortat sa mearga mai departe, fara exceptie.
In cele 45 minute, doar 6 persoane s-au oprit si-au stat pentru putin timp. In jur de 20 de persoane i-au dat bani, dar continuandu-si drumul. A adunat 32 de dolari. Cand s-a oprit din cantat, linistea a cuprins statia de metrou si nimeni n-a bagat de seama. Nimeni n-a aplaudat si niciun alt gest.
Nimeni nu stia asta, dar violonistul era Joshua Bell, unul dintre cei mai talentati muzicieni din lume. Tocmai a terminat de cantat una dintre cele mai elaborate piese scrise vreodata pentru vioara, ce valoreaza 3,5 milioane dolari.
Doua zile inainte sa cante in statia de metrou, Joshua Bell a cantat cu casa inchisa la un teatru din Boston, unde costul mediu al unui bilet era de 100 de dolari.
Aceasta este o poveste adevarata: Joshua Bell cantand din proprie initiativa in statia de metrou, fiind organizata de Washington Post ca parte a unui experiement social despre perceptie, gust si prioritatile oamenilor.
Intrebarea ce se pune este:
Intr-un loc comun la o ora neadecvata: Intelegem frumusetea? Ne oprim s-o apreciem? Apreciem talentul intr-un context neasteptat?
Una din posibilele concluzii ar putea fi:
Daca n-avem un moment sa ne oprim si sa ascultam unul dintre cei mai buni muzicieni din lume cantand cea mai buna piesa scrisa vreodata, cator altor lucruri ce se intampla in jurul nostru nu le acordam atentie?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)