Sunt, Doamne, atât de trist şi singur:
precum un rug în care ninge,
ce ba învie, ba se stinge...
Sunt, Doamne,-atât de trist şi singur...
Precum de rouă – nişte crânguri,
mi-s zilele de lacrimi pline.
Se vede, Doamne, de la Tine
cât sunt de trist, cât sunt
de singur?!
De orice rază ce m-atinge
mă simt rănit până la sânge...
Sunt, Doamne, atât de trist, şi singur:
precum un rug în care ninge.
