Romanul lui Eminescu - Cezar Petrescu

Mihai îşi urmă firul spuselor, în şoaptă:

— A fost ceva foarte frumos, Harieto. Mai întâi pe cer parcă se dădea o
bătălie, cum spuneai tu adineaori… Dară nu o bătălie între Făt-Frumos şi
Mama-Pădurii. O bătălie între senin şi întunerec; aşa era… Îmi era şi mie frică
de ploaie şi de trăsnete, însă vream numaidecât să ploaie… Stăteau florile cu
fruntea la pământ…
— Florile n-au frunte! îl îndreptă Harieta.
— … cu fruntea la pământ. După ce-o trecut şuvoiul, toate au înviat…
Rândunelele zburau sus-sus, până ce nu se mai vedeau cu ochii… Ai băgat tu
de seamă că niciodată cerul nu-i mai senin ca după ploaie? … Mie îmi place
furtuna şi înainte, când vine; îmi place şi după aceea, când a trecut… Parcă te
temi o dată cu toţi copacii şi cu toate florile de ce-are să se întâmple, şi parcă
tot aşa te bucuri cu toate, după ce s-a răcorit vremea… Să mai vezi, încă… Mi-am
uscat straiele şi am uscat şi un fluture căzut jos şi înecat de apă… L-am
ţinut în palmă, la soare… Îl răsuceam uşor cu un fir de iarbă să-l ia căldura din
toate părţile şi să-l dezmeticească. A început încetişor să-şi facă mustăţile şi să-şi
mişte corniţele… Parcă nu-i venea să creadă că trăieşte… Şi-a încercat
aripele. Nu-l ţineau… A căzut jos şi l-am lăsat sa se acaţe pe firul de iarbă. L-am
pus din nou la soare, în palmă. Era un fluture cu ochi de păun… Pe urmă
şi-a luat vânt şi s-a tot dus la florile lui…
Harieta rosti cu dezamăgire:

— Bine, Mihai, asta faci tu? Eu credeam că dai căuşul de putere lui Făt-

Frumos şi că vii să-mi povesteşti o întâmplare grozavă, ca s-o visez şi la noapte.
Când colo, tu te ţii de fluturi şi de alte nimicuri!
Mihai surâse, recunoscând cu blândeţe:
— De, Harieto! … Ce să fac, dacă aşa sunt eu şi mă ţin de nimicuri?...

 

Mariposa de cristal