Si va veni o vreme, cand toate se vor spune,
Si ce-i banalitate, va deveni minune,
Si va urca iubirea la rangul ei cel mare,
Si am sa vin la tine, sa cad de pe picioare.
Si ca sa-mi fie bine, eu cred ca e mai lesne
Sa fiu copac in lume, sa port pamant pe glezne
Si inca de cu toamna, de toamna ce-o sa vina,
Sa pot intra sub iarba, sa capat radacina…
Si, cand se lasa noaptea pe noi, ca o arsura,
Cu florile nebune, sa te sarut pe gura…
Tu insuti ma vei pune pe foc, cum se cuvine,
Dar cand voi arde-n soba, voi fi din nou cu tine.
Si n-ai sa stii probabil, prin crivatul de sange,
De ce se uita focul in ochii tai…si plange…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu